• Magyar
  • Román

Expoziţie Ştefan ORTH

2015-10-26 17:47
Gravură retro, anii '70 / Primăria Municipiului Sibiu - 6 noiembrie 2015, ora 12,00

Cu titlul Gravură Retro, anii '70 se va deschide expoziţia lui Ştefan ORTH în sala CIC a Primăriei Municipiului Sibiu în data de 6 noiembrie 2015, orele 12. În cadrul vernisajului va fi prezentat şi albumul care apare cu ocazia aniversării maestrului şi a celei de a zecea ediţii a festivalului cultural Ars Hungarica, în cadrul căruia are loc evenimentul. Lucrări mai vechi şi de multă vreme neexpuse pe simeze vor încânta publicul, expoziţia va fi prezentată de istoricul de artă Olimpia Tudoran Ciungan.

2s_b

Cuvântul /Az Ige / Das Wort, 45 x 33 aqf.

Ştefan Orth s-a născut în Europa Centrală în satul Nagyszékely. În anul 1962 absolvă Şcoala de Meserii din Oradea, secţia ceramică-fină şi sobar; în 1967 îşi dă bacalaureatul la Liceul de Artă din Oradea, în 1971 licenţa în teologie isr în 1976 obţine licenţă în arte plastice la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti. Între anii 1971-1972 studiază bizantinologia la Institutul Teologic Ortodox din Bucureşti. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România (membru în consiliul naţional şi preşedinte al Filialei Sibiu între anii 1998-2006). Este, de asemenea, co-fondator şi membru al breslei Barabás Miklós. A organizat peste 60 de expoziţii personale în ţară şi în străinătate, a participat la numeroase saloane, bienale şi trienale naţionlale şi internaţionale expunând desene, gravuri, picturi şi lucrări de grafică aplicată. Este Cetăţean de Onoare al Sibiului şi titularul Premiului de Excelenţă al Ministerului Culturii.

orth_istvan_nf-20130506_b_b

Ştefan ORTH

"Caracterul decorativ al lucrărilor definesc un afişist, iar simbolistica elementelor componente prezintă teologul contemplativ, iar claritatea gravurilor în aquaforte evocă figura muzeografului riguros. Compoziţiile sale au un umor subtil, cu metafore plurivalente şi cu multe înţelesuri; combinaţia elementelor grotescului suprarealiste şi totodată clasice prezintă o mitologie proprie şi originală. În mod paradoxal imginile nu sunt construite pe virtuozitatea desenului, ci pe exactitatea calmă şi obiectivă a formelor stilizate şi bine conturate. Cu totul că în compoziţie apar mai multe simboluri suprapuse, mesajul transmis este unic şi bine definit." - Molnár Dénes

Pagina oficială: http://www.stefanorth.com/ro/

 
 
 
Oldal teteje