• Magyar
  • Román

Artistul Stefan Orth, Cetăţean de Onoare al Municipiului Sibiu

2010-08-21 21:16

Artistul plastic Stefan Orth a primit în 20 august de la primarul Iohannis titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Sibiu pentru întreaga sa activitate. Artistul s-a născut la Nagyszékely, în Ungaria, în anul 1945. Este căsătorit cu Enikő Maria Orth, având împreună o fiică, Barbara. Ştefan Orth a urmat, la Oradea, Şcoala Profesională de ceramică, în paralel cu Şcoala Populară de Artă-secţia grafică, luându-şi bacalaureatul la Liceul de Artă din aceeaşi localitate, în anul 1967. Apoi se înscrie la Facultatea de teologie protestantă din Cluj, pe care o absolvă în anul 1971 şi îşi continuă studiile la Bucureşti, unde devine licenţiat al Academiei de Arte Frumoase Nicolae Grigorescu, în anul 1976. Tot în anul 1976 Stefan Orth se stabileşte în Sibiu.

orth_johannis_b

Primarul Municipiului Sibiu Kluas Iohannis înmânează distincţia artistului Orth István

Din acest moment putem spune că Stefan Orth este sibian nu numai din punctul de vedere al rezidenţei, ci şi al civismului de care dă dovadă. Artistul complex nu poate să nu fie marcat de patrimoniul construit şi natural al burgului transilvan încărcat de istorie, în care trăieşte. Timp de 25 de ani activează la Muzeul Brukenthal, în Laboratorul de Restaurare şi Conservare, până în 2001, când se angajează la Universitatea „Lucian Blaga”. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România (U.A.P.), din anul 1980, făcând parte şi din Consiliul Naţional al acesteia, de la înfiinţare până în anul 2006. În perioada 1998-2002 a ocupat şi funcţia de preşedinte al Filialei Sibiu a U.A.P. Lucrările sale acoperă diverse domenii ale artei plastice: gravură în metal, linoleum, lemn, litografie, grafică publicitară, desen în peniţă, cărbune, pastel, grafică de carte, coperţi, ilustraţii, redactări artistice, pictură în ulei, scenografie, fotografie. Majoritatea lucrărilor sunt peisaje citadine, ilustrând clădiri reprezentative din Sibiu. Implicarea artistului în viaţa cetăţii este exemplară şi se reflectă în mare măsură în opera sa. Deşi a întreprins numeroase excursii de studii şi documentare în diferite colţuri ale lumii, tema predilectă a lucrărilor sale este legată de Sibiu. Domeniul în care excelează şi care l-a consacrat este gravura. Până acum Stefan Orth a executat peste 350 de lucrări de gravură, în aproximativ 6.500 de exemplare. Peste 4.000 dintre acestea, celebrele, deja, „vedute sibiene”, împodobesc diverse instituţii sau se află în colecţii particulare din ţară şi din străinătate. Un tablou semnat „Stefan Orth” este una dintre cele mai potrivite alegeri atât pentru turiştii care, poposind în Sibiu, vor să ia cu ei ceva care să le amintească, peste ani, de oraşul nostru, cât şi pentru sibienii care doresc să ofere cuiva un dar, astfel încât oameni de pe diverse continente fac cunoştinţă cu Sibiul prin intermediul gravurilor lui Stefan Orth. O mare parte a expoziţiilor personale sau colective la care a participat Stefan Orth, a albumelor pe care le-a editat, sunt, de asemenea, dedicate oraşului care l-a adoptat de aproape 35 de ani. Pentru meritele sale artistice a fost recompensat cu o serie de distincţii, cea mai recentă fiind Premiul de Excelenţă oferit de Ministerul Culturii în anul 2010. (C.P.)

 

Sursa: Sibiu100%

 
 
 
Oldal teteje