• Magyar
  • Román

VARNUS XAVER în concert la Sibiu

2015-10-18 23:25
Biserica Evanghelică din Sibiu, 11 noiembrie 2015, ora 20,00

„Mulţi organişti încercau să demonstreze că nimic nu este mai nesemnificativ pentru ei decât arta lui Varnus Xaver. Însă spuneau aceste lucruri cu furie şi invidie ca mai apoi să stea închişi în camerele lor şi să-l asculte. Influenţa lui este atât de mare încât nimeni nu-l poate concura, iar tinerele generaţii decât să-l urmeze mai lesne au încercat să culeagă roade blamându-l.” – spunea un mare scriitor maghiar, György Faludy.

Xaver Varnus at his home_b

Chiar dacă pare că s-a retras pe malul Balatonului în casa părintească, succesele sale din ultimii ani sunt de notorietate. În anul 2010 a primit cea mai importantă distincţie de stat de la Preşedintele Ungariei, Crucea Republicii Ungaria. A deschis Festivalul de Vară cu un concert îm Domul din Berlin, sold out în anul 2013, ca mai apoi să deschidă şi Festivalul Internaţional de Orgă de la Toledo în luna octombrie. Maratonul Bach al Orchestrei din Budapesta a fost deschis tot de Varnus Xaver. Însă acel Mare Concert, eveniment inegalabil în cariera unui artist s-a petrecut la aniversare a 50 de ani ai săi, în vara anului trecut când a fost invitat să ofere un concert chiar deasupra mormântului marelui compozitor J. S. Bach în biserica Thomas din Leipzig.

Chiar dacă a mai fost în Transilvania, artistului legendar i se oferă pentru prima dată prilejul să concerteze pe orga Sauer a Bisericii Evanghelice din Sibiu. Cotidianul naţional din Canada The Globe and Mail scria în 1986 despre Varnus Xaver: „Să formulăm simplu: Varnus are un talent nebunesc, în arta interpretării este atât de unic şi excitant cum a fost cândva Glenn Gould. Este imposibil de redat în cuvinte puterea cu care te copleşeşte atunci când interpretează”.


Bilet de intrare: 20 lei. 10 lei pentru elevi şi pensionari.

 
 
 
Oldal teteje